RĂȘINILE

Publicat de Pure Nature pe

Folosirea și arderea rășinilor este o practică străveche, ultilizată de milenii în toate culturile lumii. Ritualul arderii rășinilor avea ca scop conectarea dintre fizic și spiritual, dintre lumesc și divin. Arderea rășinilor a fost una dintre practicile pe care grecii antici le-au învățat de la egipteni, aceste cunoștințe fiind apoi moștenite de către romani, care utilizau preparate pe bază de rășini pentru a parfuma corpul, hainele, paturile și casele. Este interesant de observat că cuvântul «parfum» provine din latinescul «perfumum» care se compune din per – prin și fumum – fum, care înseamnă «prin fum» și care se referea la obiceiul de a arde tămâia. Astfel exista o credință larg răspândită conform căreia contactul cu divinitatea se putea realiza prin intermediul fumului rășinii, care se ridică spre cer.

Prin ardere spiritul plantei este eliberat sub formă de aromă, fapt care îi dezvăluie astfel înțelepciunea. Fumigațiile poate iniția un proces similar în corpul nostru: eliberarea SPIRITULUI de ceea ce îl împiedică să se exprime. Astfel, la nivel spiritual, fumigațiile cu rășini ne ajută să renunțăm la aspectele nedorite ale personalității noastre, ne stimulează evoluția. Ele ne determină să rupem cercul vicios al obiceiurilor noastre, al rigidității noastre. Să menționăm, de exemplu cele ale rășinilor, cum ar fi smirna, care pot favoriza închiderea rănilor psihice care altfel, sunt dificil de vindecat.

Rășina este o secreție a plantei care are rolul de a o proteja de agresiunile externe ale paraziților și pentru a închide rănile deschise pe coaja ei. Prin urmare, dacă uleiurile esențiale obținute din rășini sunt deosebit de indicate pentru tratarea pielii și a rănilor fizice, în special a celor care se vindecă greu,rășinile sunt îndeosebi utile în vindecarea celor emoționale și psihice. La nivel spiritual ele stimulează capacitatea de a ierta.

La nivel psihic au aplicare în rezolvarea traumelor, pentru situații din trecut care încă «sângerează în noi».

În cazul traumei, într-un anume sens, există un aspect al nostru care nu vrea să fie vindecat; iar incapacitatea de a închide cu trecutul este adesea legată de sentimentul de judecată și de așteptările noastre.

Sentimentul de judecată este foarte legat de Plămân, iar rășinile au afinitate cu Plămânul. Dacă nu reușim să ne eliberăm de judecată (față de noi sau față de ceilalți), creăm o condiție de căldură în Plămân, care deseori se îndreaptă spre Stomac: nu reușim să digerăm viața pentru ceea ce este sau pentru ce a fost.

Esența rășinilor ne ajută să ne eliberăm de sentimentul de judecată, de remușcare, de sentimentul de vinovăție, să ne deschidem spre iertare, mai ales față de noi înșine.

Pentru această muncă puternică de eliminare a latențelor și stagnării, rășinile pot induce cele care sunt numite «crize de vindecare» și anume, apariția simptomelor fizice și/sau psihice care sunt rezultatul impurităților pe care le eliminăm. Din aceste motive, rășinile au legătură cu practicile religioase și ritualurile de purificare și inițiere.

Dacă ne raportăm la cele trei note ale parfumurilor, înalte, medii și joase, rășinile fac parte din notele joase, de bază. Acestea au afinitate cu energia noastră constituțională profundă (Jing), cu esența noastră. Ele tind să ne pună în legătură cu aspectele ascunse ale personalității noastre și ni le dezvăluie, dacă nu suntem conștienți de ele.

Ne invită să ne confruntăm cu ceea ce suntem, sunt asociate atât vieții, cât și morții pentru că reînnoindu-ne în profunzime înseamnă să lăsăm ceva din noi să moară și apoi să putem da viață la ceva nou (practici religioase: tămâie, lemn de santal).

Rășinile sunt foarte dense ca și consistență și deseori închise la culoare, lucrează în profunzime și necesită timp și disponibilitate pentru a lucra asupra lor, trebuie utilizate cu mare atenție și conștientizare.

Smirna, tămâia și pulberea de santal sunt utilizate în practica meditației. În mod tradițional, înainte de practică este folosită tămâia pentru a elibera camera de orice negativitate, Santalul în timpul practicii pentru a favoriza calmul și relaxarea și, la sfârșit Smirna, ca să purifice camera de gândurile și emoțiile care au fost eliberate în timpul practicii și pentru a favoriza revenirea în lumea exterioară.

SMIRNA – Commiphora myrrha

Origine: Face parte din familia Burseracee. Este un arbust care ajunge la zece metri înalțime si creste exclusiv in Africa de Est si în peninsula Arabă. Este o oleorăsină naturală care se solidifică la contactul cu aerul și lumina soarelui.

Utilizări: De secole, acesta a fost folosit ca un remediu antiinflamator și de vindecare. În conformitate cu medicina ayurvedică veche, această rășină aduce pace interioară, întinerește și revitalizează mintea, purifică aura și îndepărtează factorii distractori în timpul meditației și rugăciunii. La nivel psihic, smirna este întăritoare, purificatoare, ne face să fim pozitivi, centrați și armonioși.

TĂMÂIA –  Olibanum

Este parfumul sacru prin excelență. Favorizează contactul cu divinul, protejează de negativitate, curăță mediile de orice influență distructivă. Favorizează meditația, rugăciunea, armonizarea energiilor. Este o aromă care leagă cerul de pământ: acesta a fost rolul tămâiei în fumigațiile ritualurilor din aproape toate religiile. Ajută psihicul la elaborarea viziunii noastre despre viață și, tocmai de aceea, ne ajută procesăm doliul. Tămâia este utilă în stări de anxietate, agitație și atunci când avem respirația scurtă și greoaie.

Fumigațiile cu tămâie sunt foarte utile în lucrul cu respirația, mai ales atunci când aceasta este lipsită de ritm și profunzime. Este de asemenea folosită pentru a facilita stările meditative, calmând mintea și ajutându-ne să stăm în prezent și să ne detașăm de problemele de zi cu zi. Ajută la curgerea liberă a energiei (Qi), fiind un suport în stările de iritabilitate, agitație și insomnie. Tămâia a fost asociată de milenii cu sacrul și cu meditația, starea de spirit pe care o degajă fiind una “verticală”, la fel ca fumul, care se ridică la ceruri. De aceea fumigațiile cu rășina de tămâie ajută conștiința umană să se “ridice” la un nivel superior, prin eliberarea tensiunilor nervoase excesive, încurajând concentrarea și conectarea noastă cu Sinele nostru superior. Este un ajutor nemaipomenit în orice practică spirituală și de vindecare, liniștind mintea și ajutându-ne să rupem legăturile cu trecutul care ne blochează creșterea nivelului de fregvență.

Olibanum Arabia – Boswelia carterii

Origine: din cele mai vechi porturi ale Mării Roșii. Aroma ademenitoare și inconfundabilă se datorează selecției stricte din plantațiile Boswellia carterii din care este extrasă.

Formă: Rășină naturală, mase solide brune, aurii, asemănătoare zahărului candel.

Utilizări: folosite timp de milenii în ritualurile de purificare.

Olibanum Etiopia – Boswelia rivae

Origine: zonele deșertice din sudul Etiopiei (în apropierea regiunii care a văzut zorii lui Homo sapiens).

Forma: Rășină naturală, mase solide brune asemănătoare zahărului.

Utilizări: folosite timp de milenii în ritualurile de purificare.

Smirna de Siam – Styrax benzoin

Origini: Styrax benzoin este un arbore de mari dimensiuni (cu o înălțime de până la 20 de metri) care crește doar în Asia tropicală.

Formă: Rășină roșiatică care se întărește în contact cu aerul și soarele.

Folosire: în Orient, de mii de ani, se consideră că fumul rezultat din arderea Gumei de Benzoină îndepărtează de pe lângă casă orice pericole și este folosit și ca talisman norocos.

În China, a fost utilizată timp de mii de ani în scopuri medicinale (digestiv, antiseptic, etc). Stimulează senzualitatea și are un efect de înseninare/liniștire.

Styrax Negru – Liquidambar Orientalis

Origine: O plantă cu o tulpină înaltă care crește în pădurile anatolice impenetrabile din zona Marmaris, Turcia și din America de Sud.

Forma: Chiar și astăzi, producția se realizează conform procedurilor originale: planta produce un ser rășinos dens. Aceasta este amestecat cu scoarța trunchiului (anterior mărunțită); amestecul este apoi îngropat pentru câteva luni. Macerarea produce culoarea neagră.

Utilizări: avand o ambră inconfundabilă și o aromă dulce; este folosit de milenii pentru proprietățile sale optimiste și salvatoare.

Dammar – Canarium strictum

Origine: India, un copac care crește până la 40 de metri înălțime, la altitudini mari.

Formă: Rășină

Utilizări: În limba malayă, termenul Dammar înseamnă „lumină”. Utilizarea acestei rășini are puterea de a ilumina și de a lumina colțurile întunecate ale sufletului; util pentru combaterea tristetii, melancoliei si depresiei. Calmant.

Santal – pulbere de lemn de Santalum album

Origine: Mysore, India

Formă: pulbere de lemn

Utilizări: Lemnul de santal are o semnificație spirituală profundă. Culturile antice din India cred că spațiile care au fost infuzate cu lemn de santal sunt întotdeauna protejate de forțele răului. Recunoscut de mult timp pentru proprietățile antidepresive și afrodiziace, lemnul de santal este cel mai bine cunoscut pentru a aduce pace sufletului.

Santalul favorizează eliberărea emoțiilor «închise în piept» și are un efect calmant, relaxant și, prin urmare, favorizează somnul (calmează Shen).

Numele său chinezesc «Tan Xiang» înseamnă «parfumul altarului» , iar în tradiția mistică chineză, ALTARUL CORPULUI este PIEPTUL, sediul Shen invidual și, prin urmare, un loc de contact cu Divinul (Shen infinit), deschizându-ne către ceea ce ne prezintă viața.

În tradiția mistică Santalul este definit ca «parfumul corpului subtil», adică al celor care au depășit toate condițiile, întărește textura aurei și o purifică.

Are un miros cald și moale, care topește tensiunile și stresul și abordează un nivel de calm și deschidere. Santalul are o vibrație foarte lentă și profundă, acțiunea sa este liniștitoare, de armonizare și menită echilibrului. Santalul este comunicativ și poate ajuta la depășirea izolării, la acceptarea celorlalți.

Împreună cu Smirna și Tămâia, este triada esențelor din tradiția religioasă și mistică. Are în comun cu ele afinitatea cu Plămânul și acțiunea asupra pieptului, favorizând deschiderea, îmbunătățind capacitatea respiratorie și întărind sistemul nostru imunitar.

Indicat pentru: constricția diafragmatică, respirația scurtă, senzația de opresiune.

Categorii: Noutăți

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *